Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PUNE LA ADĂPOST DE

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 62 pentru PUNE LA ADĂPOST DE.

Alexandru Macedonski - Castele-n Spania

... Alexandru Macedonski - Castele-n Spania Castele-n Spania de Alexandru Macedonski De-ar vrea norocul să-mi zâmbească Și să câștig la loterie, Aș duce-o viață-mpărătească, Ascuns să nu mai mă găsească În timpi de ani, ființă vie. N-aș vrea să am măriri deșerte, N-am nici-o sete de renume, Aș înălța mereu concerte La adăpost de griji și certe, La adăpost de om și lume. În colț tăcut de vreo Sahară, Castel aș pune să-mi zidească, Și scuturat de-orice povară, Aș ridica spre ceruri scară, De-ar vrea norocul să-mi zâmbească. Ca-n basme masa mi s-ar pune Și s-ar deșterne tot ca-n basme, Bucatele cele mai bune Ar apărea ca prin minune Pe tăvi aduse de fantasme. Prin vase de-aur și prin cupe De cornalină și agată, De silfi ușori, gentile trupe, Ar tot turna zburând în grupe O ambrozie delicată. De pe-o terasă înflorită Privirea mea s-ar pierde-n cale Sub frunzătura-nchipuită De soare vesel strălucită Și scânteind de portocale. Fântâni de ape săritoare, Ar răcori-o-n orice clipă Cu picături nălucitoare Ce-n urmă-n limpede izvoare S-ar scurge leneș sau ...

 

George Coșbuc - Cetatea Neamțului

... săptămână Leșii-n zid; dar zidul, prost, Sta pe loc, pe cum a fost. Însuși riga, într-o mână C-un pistol, din adăpost, Da pe Ștefan la toți dracii Și-mpușca la rând copacii. Deci, văzând că nici nu-l lasă Să se ducă-n treaba lui, Și nici pomeneală nu-i De-a-l pofti la ei la masă, Și flămând vai, ce mai spui O luă mai pe departe, Pe genunchi scriind o carte. Hai și descuieți odată! Și tovarăși să vă ... mâini ca cel ce-alungă Gânduri rele: Eu sunt bun. Apropo, ce-am vrut să spun? Onofrei, te văd cu pungă, Dă-mi o mână de tutun. N-am fumat de-o săptămână, Pune-l ici, te rog, în mână. Și-aprinzând chibritu-n pripă, Mulțumit privea la fum. Onofrei, să-mi spui acum, Și-apăsa cu unghia-n pipă, Cum mi-ai stat tu mie-n drum? Nu știai tu de-a mea faimă Ca să stai năuc de spaimă? Dar glumesc așa! mă iartă, Ești erou, s-a hotărât, Deși porți pe după gât Traistă... hai, și nu-i deșeartă? O ...

 

Mihai Eminescu - Satira I

... a lumii boltă luneci Și gândirilor dând viață, suferințele întuneci; Mii pustiuri scânteiază sub lumina ta fecioară, Și câți codri-ascund în umbră strălucire de isvoară! Peste câte mii de valuri stăpânirea ta străbate, Când plutești pe mișcătoarea mărilor singurătate! Câte țărmuri înflorite, ce palate și cetăți, Străbătute de-al tău farmec ție singură-ți arăți! Și în câte mii de case lin pătruns-ai prin ferești, Câte frunți pline de gânduri, gânditoare le privești! Vezi pe-un rege ce-mpânzește globu-n planuri pe un veac, Când la ziua cea de mâne abia cuget-un sărac... Deși trepte osebite le-au ieșit din urna sorții Deopotrivă-i stăpânește raza ta și geniul morții; La același șir de patimi deopotrivă fiind robi, Fie slabi, fie puternici, fie genii ori neghiobi! Unul caută-n oglindă de-și buclează al său păr, Altul caută în lume și în vreme adevăr, De pe galbenele file el adună mii de coji, A lor nume trecătoare le însamnă pe răboj; Iară altu-mparte lumea de pe scândura tărăbii, Socotind cât aur marea poartă-n negrele-i corăbii. Iar colo bătrânul dascăl, cu-a lui haină roasă-n coate ...

 

Mihai Eminescu - Scrisoarea I

... a lumii boltă luneci Și gândirilor dând viață, suferințele întuneci; Mii pustiuri scânteiază sub lumina ta fecioară, Și câți codri-ascund în umbră strălucire de izvoară! Peste câte mii de valuri stăpânirea ta străbate, Când plutești pe mișcătoarea mărilor singurătate! Câte țărmuri înflorite, ce palate și cetăți, Străbătute de-al tău farmec ție singură-ți arăți! Și în câte mii de case lin pătruns-ai prin ferești, Câte frunți pline de gânduri, gânditoare le privești! Vezi pe-un rege ce-mpânzește globu-n planuri pe un veac, Când la ziua cea de mâine abia cuget-un sărac... Deși trepte osebite le-au ieșit din urna sorții, Deopotrivă-i stăpânește raza ta și geniul morții; La același șir de patimi deopotrivă fiind robi, Fie slabi, fie puternici, fie genii ori neghiobi! Unul caută-n oglindă de-și buclează al său păr, Altul caută în lume și în vreme adevăr, De pe galbenele file el adună mii de coji, A lor nume trecătoare le însamnă pe răboj; Iară altu-mparte lumea de pe scândura tărăbii, Socotind cât aur marea poartă-n negrele-i corăbii. Iar colo bătrânul dascăl, cu-a lui haină roasă-n coate ...

 

Alexei Mateevici - Chestia preoțească

... pământul bisericesc și o viișoară. Asta-i făcea pe preoți să creadă că „prihodul“ aduce venituri enorme și îndată te face cu mii. De aceea, imediat ce se deschise Zaimul, ei se tulburară. Preasfințitul se pomeni cu o mulțime de cereri de „prihod“ cu caracter amenințător: unul scria că, de nu va primi Zaimul, o să se împuște; altul că se va spânzura etc. Mai mulți erau de cei bătrâni cu cruci și cu „camilafce“. Firește că stăpânitorului lor nu-i venea prea bine; el sta la cumpănă: pe de o parte, atâția preoți bătrâni și „cinstiți“; de nu-i vei da Zaimul vreunuia dintr-înșii, se va mai spânzura și atuncea ia-ți asupra păcatul lui; pe de altă parte, o văduvă sărmană roagă pentru un preot, care să-i dea ei și orfanilor sprijin și adăpost; dar acest preot e foarte tânăr. Și el (preasfințitul) nu făcu nici așa, nici altmintrelea: îi făgădui Zaimul părintelui Iacov Tocan din Chiștelnița, care-l ... Ion îi ședea bine și la locul lui vechi. Dar vedeți că lăcomia îl duce pe om din ce în ce mai departe și, împins

 

Dimitrie Anghel - Aducerile-aminte...

... șoptea fantasticul meu tovarăș, și ca și cînd am fi așteptat pe cineva, pe cine știe ce princesă îndepărtată ori cine știe ce daruri trimise de vreun nabab din Orient, alergam spre port, să vedem sosirea corăbiilor. Și vasele mari, ocolind farul prefăcut în turn de cleștar, veneau jucînd pe valuri, ca niște ghețari mînați din țările polare. De la căpitan pînă la cel mai tînăr, ani o sută parcă aveau marinarii, așa de albe le erau mustățile și barbele. Rigide stăteau funiile, ca din sticlă făcute, și din sticlă părea și pupa cu pilotul ei încremenit la bară. Cei veniți de departe coborau apoi, lăzile descindeau împrăștiind felurimea mirezmelor, și tot Orientul încîntat, ce dormea dincolo de apa Bosforului, cu palatele lui de marmoră, cu cimitirele lui străvechi, unde pietrele albe nălucesc noaptea sub palmieri ca niște fantome, ne chema parcă spre dînsul, dar noi rămîneam locului, legați ... pletele și barba încîlcită de alge, așa trebuie să fi stat cu fața întoarsă spre ape, cînd templul lui era în ființă și strălucea alb la soare, înfruntînd furtunile ce-l băteau... Frontoane și colonade trunchiate ne povesteau de glorioase vremi, de ...

 

Ion Luca Caragiale - Năpasta

... V 2.6 SCENA VI 2.7 SCENA VII 2.8 SCENA VIII 2.9 SCENA IX ACTUL I (Interiorul unei cârciume, clădire cu grinzi de lemn. În fund, la mijloc, ușa de intrare; la stânga, fereastră mare de prăvălie cu blon; lângă fereastră, taraba. La stânga, planul întâi și al doilea, două uși cari dau în două odăi. La dreapta, planul întâi, chepengul beciului și o ușe care dă în celar. La stânga, în față,o masă de lemn și scaune rustice. Lavițe pe lângă pereți.): SCENA I DRAGOMIR, GHEORGHE și ANCA (Toți trei stau împrejurul mesii pe care arde o lampă mică ... o femeie pe bărbat dacă e văduvă... da' dacă s-a măritat o dată cu altul... Care-i ala să rabde asta?... Atunci de ce s-a mai măritat? GHEORGHE: Ei! DRAGOMIR: Da; de ce... dacă nu se poate despărți de umbra răposatului? Ba zi că e o femeie nebună, care mi-a stricat mintea și mie. Eu sunt sănătos, crezi, de când am luat-o?... Uf! M-am săturat! De opt ani de zile, Dumitru și iar Dumitru; pe îl auz când vorbește ea, când mă uit

 

Mihai Eminescu - Fata-n grădina de aur

... adâncă ­ S-aruncă iar pe cal, urmând amorul Ce-n al lui suflet neclintită-i stâncă. În van l-oprește regele, poporul, E dus de-o stea ce arde-n minte-i încă, Dorit de raza unor doi ochi tineri ­ S-a dus să ceară sfat la sfânta Vineri. ­ Voinicul meu, îi zise-atuncea sfânta, De ce-ai stătut în valea amintirei? Pentru oricare e frumoasă, blândă, Cu curte-oricărui seamănă. Ceirii Din acea vale inima-ți frământă. Nu sta în ... pe cal se dete. în pădure Șoptește frunza, ramuri stau de sfaturi Și somnul nu voiește ca să-l fure, Căci umedă e frunza lui de paturi, Urechea-i trează a dumbravei gure Le asculta șoptind din mii de laturi, Și corbii croncănesc și zboară-n fală În aer clar ca pete de cerneală. Atunci o frică inima-i pătrunde, Pe cal se pune și fugi din vale, Și-n loc s-urmeze drumu-acolo unde Voia să meargă, s-a întors din cale. Sosește iar în ... Cu ochi-nchiși pe jumătate, poartă Privirea jucătoare să-l înghiță, Iară Florin ­ inima-n el e moartă ­ Când vede solzii, dinții cei de

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Milogul

... mămăliga ni le-ar da SântIlie și Dumnezeu. Și-și petrecu mâna pe după mijlocul Raluchii și, neizbutind s-o ridice în brațe, o ciupi de câteva ori și, cu ea de mijloc, jucând întruna, se afunda în întunericul fară fund al fierăriei. Fumul de bură se dezlegă într-un cernut de ploaie măruntă și deasă. De la pământ la cer întunecimea era una, adâncă, neagră, că n-ai fi zărit la doi pași, că nu ți-ai fi găsit ochii și gura. Numai către miazănoapte scăpăra tremurător câte un fulger liliachiu, și copacii, în șiruri negre ... târât de o fată ca de 12 ani, cântecul se stinse. La flăcările cărbunilor ce se încinseseră se zări în dricul căruciorului, înfășat în scutece de zăblău, o frântură de om, un om de la mijloc în sus, ținând într-o mână uscată gâtul lung al unei viori. Și într-o clipă Căliman se repezi în prag și îl întrebă ... ți bat limba pe nicovală! Capul milogului atârna într-o parte a căruțului. Tot trupul lui e o mână de carne galbenă-vineție. De la coșul pieptului ...

 

Alecu Russo - Soveja

... mai mult în Siberia, încât sunt aici pe temeiul unei legi care nu are ființă... Dar, ce să zic! Nici partea mea nu e tocmai de lepădat, căci iată-mă cu puțină cheltuială preschimbat în jertfă politică... suferind lipsuri, bântuit de exil și de arbitrar, cine mă va putea oare opri de a mă declara un om mare prigonit? De n-ar fi pilda cam primejdioasă, eu n-aș avea alta decât a râde de aceste împrejurări... și dacă nu mi-ar lipsi cărțile, de n-aș fi pus la popreală, dacă aș avea cu mine straie și rufe, în sfârșit, dacă nu mi-ar fi așa de urât și aș mai putea să văd câteodată vreo figură cunoscută, apoi, zău, nu știu de n-aș fi aici tot așa de bine, ca și în Iași... Neavând ce să fac, îmi frământ capul cu gânduri de tot felul; printre toate aceste cugetări, roșii, verzi și împestrițate, punctul meu de plecare, călătoria și sosirea mea aici mi se ivesc ca niște visuri; spre a le risipi și a putea dormi, trag ...

 

Alexandru Macedonski - Noaptea de noiembrie

... rază de-adio îmi trimise, Spărgând o clipă norii din naltul său abis; O rază înmuiată în cerurile-albastre, Ce-n cale adunase tot focul de prin astre, Și care-n cimitirul, cuprins încet de seară, Căzuse luminoasă pe chipul meu de ceară. Dar plânsetul răsună: — Momentul e solemn; Pe brațe se ridică coșciugul meu de lemn, Și-n raza ce apune, și-n vântul ce șoptește, Și-n jalea ce pe fețe adânc se-ntipărește, La marginile groapei mă poartă — mă depun... Pe țărmii veciniciei cu brațe-ncrucișate Aștept ca să m-arunce prăpastiei căscate Din care, cine știe? voi ... neasemănată... Aveam un Odobescu — n-aveam pe cei de azi... Directorul, în lipsă de iepuri, ca să-mpuște, -- Din loje, cu mândrie, făcea vânat de muște; Sion, Ventura, ș-alții, alături dormitau; Urechiă-și da silințe tihnit la loc să șeadă... Vedea cu ochelarii, și tot nu vrea să creadă... Coriștii, și artiștii, ca fiarele urlau... Era un demn spectacol de teatru, pentru care Luptaseră atâția jertfindu-și a lor stare, Voind să se înalțe un templu literar Cu piesele române cusute la dosar. Era un demn spectacol de-a țării propășire Să vezi că galeria aplaudă-n uimire La-ntâia detunare

 

   Următoarele >>>